sniff...sniff

E foarte greu sa descriu senzatia asta....pe care o simt acuma...
OK...
o sa incerc!!!!

De cand eram micuta primvara avea un miros aparte. Si nu vorbesc numai de parfumul copacilor sau de mirosul proaspat al copacilor din fata blocului. Imi aduc aminte cand mergeam pe langa gradinita si apoi pe langa strandul din cartier si in fiecare vara....simteam acel parfum. Apoi mai e mirosul de cladiri vechi. Prin clasa a 7-a faceam pian pe langa Cismigiu intr-o casa veche veche cu o studenta in anul 3 la Conservator. Avea un pian mare intr-o casa gen casa avarului Costache...iar eu ma simteam ca Otilia. Numai ca eram mai visatoare ca ea. Ei...si casele vechi din centrul orasului intotdeauna imi fac pielea de gaina....cred ca are ceva legatura cu istoria pe care fiecare dintre ele o detine si nu e numai vorba de miros propriu zis. Insa are un efect de "drog" asupra mea.

Acum mai e mirosul de ploaie si pamant umed. Nu cred ca e alt miros pe pamantul asta care sa ma rastalmaceasca precum (am evitat cuvantul "ca" din motive stilistice) mirosul de ploaie. Pacat ca e umeda ploaia asta....altfel m-as muta in ploaie!

Sau....sau mirosul de miezul noptii....si nu zic de Bucuresti...desi zona in care stateam eu in Bucuresti era destul de curata. Mirosul ala de aer proaspat si curat si dens care e noaptea tarziu pe strada care e total diferit de mirosul de aer de la 6 dimineata.

Si mirosul de paine scoasa din cuptor....
sau mirosul de mare...

Cam atat am vrut sa spun. Nu e ca si cum ma concentrez numai pe simturile olfactive insa cateodata .....valoreaza mai mult pentru mine decat orice alta imagine vizuala sau auditiva.

Si sa nu ma luati cu miresme gen Coco Chanel acetona sau pasta corectoare .....pentru ca eu incercam sa fiu ceva mai profunda in entry-ul asta.


Ma duc sa sniffai ploaia

Crista